Moartea este doar o trecere într-o dimensiune superioară şi nu ar trebui să sperie pe nimeni. Andreev Jackson Davis, doctor în medicină şi pasionat cercetător al acestui proces normal, a descris foarte amănunţit fenomenele care se produc omul moare. Stând la capul unei bătrâne care murea, acesta a descris amănuntit procesul morţii, aşa cum l-a vazut el.
“Am văzut că organismul de carne nu ar mai putea multă vreme să execute ordinele date de principiul spiritual. Organele corpului păreau că se opun separării sufletului care le insufla viaţa. Sistemul muscular lupta să-şi conserve capacitatea sa locomotoare. Sistemul nervos se lupta să converve impresia şi creierul se silea să fixeze iteligenţa şi conştiinţa. Corpul şi sufletul păreau doi amici, care simţeau că în scurt timp, trebuie să se despartă unul de altul pentru totdeauna.
Aceste dificultăţi interioare se traduceau prin simţurile exterioare, într-un fel de chin. Dar sunt recunoscător şi fericit că am constatat că acest eveniment nu era semnul durerii şi al nefericirii, ci sufletul era în cazul de a părăsi pentru totdeauna veşmântul său de carne. Capul era înconjurat de o atmosferă…de o frumoasă lumină albă şi în acelaşi timp, am văzut creierul şi cerebelul lărgind părtile lor constitutive şi sfărâmând propriile lor funcţiuni galvanice. Am observat apoi că aceste organe se săturau de fluidul vital şi al magnetismului vital care aparţineau organelor subalterne. Creierul apăru deodată, de zece ori mai magnetizat decât atunci când corpul era în bună stare. Acest fenomen precede regulat separaţia psihică.
Procesul morţii începuse. Creierul atrase la el puţin câte puţin fluidul vital al diferitelor părţi ale corpului şi, în timp ce extremităţile se răceau, creierul părea clar şi radiant. Am văzut în această dulce atmosferă spirituală care emana din corpul muribundei, cum se formau liniile exterioare nedecise ale unui alt cap, cum acesta, puţin câte puţin, se dezvolta, cum la sfârşit era radios şi compact, aşa încât nu mai puteam să văd prin el. Pe când acest cap era format şi organizat deasupra capului material, vedeam cum atmosfera luminoasă care emana din cap, era animată de o mişcare rapidă şi pe măsură ce noul cap devenea mai distinct şi mai perfect, atmosfera strălucitoare dispărea puţin câte puţin.
Plin de mirare şi respect, observam cu atenţie misteriosul fenomen care avea loc chiar sub ochii mei. Mai târziu, am vazut formandu-se ceafa, umerii, pieptul şi întreg organismul omenesc. Simţeam de asemenea, calităţile spiritulale ale noului corp. În timp ce se dezvlta acest corp spiritual, corpul pământesc manifesta multe simptome de durere în faţa persoanelor prezente. Aceste semne erau înşelătoare, erau determinate numai de depărtarea fluidului vital din membre în direcţia creierului şi din creier în noul organism prin radiere. Acum, corpul spiritual se ridică vertical deasupra capului corpului părăsit. Dar înainte de ruperea definitivă a legăturii care reunise aceste două corpuri în timp de aşa numeroşi ani, am văzut ceva foarte particular: un fluid de lumină, de electricitate vitală, într-o vie mişcare care mergea de la corpul fizic întins pe pat, în picioarele corpului spiritual care era atunci vertical.
Toate acestea m-au învăţat că ceea ce se numeşte moarte nu este decât o naştere a sufletului la o noua viaţă, pe o scara mai înaltă a existenţei.
Corpul spiritual intrase în posesia de organe care, în fiecare sens, corespundeau acelora ale corpului pământesc, dar innobilate şi infrumuseţate. Acest corp spritual atât de bine semăna bietului eu, căci, dacă foştii lui prieteni l-ar fi văzut astfel, ar fi zis cu siguranţă: <Bine, dar tu ai aerul de a fi foarte sănătos. Ce mult te-ai schimbat în bine!>
Această transformare durase două ore şi jumătate, dar nu este desigur, nicio durată precisă pentru moarte. Îndată ce forma de lumină se obişnuise cu elementele care o înconjurau, descinse din locul ei în înalt şi ieşise pe uşa deschisă a camerei, unde fusese atâta timp culcată şi bolnavă. Cum era vară şi ferestrele deschise, am văzut-o cum înainta cu uşurinţă. Ea mergea prin aer întocmai cum mergem noi pe pământ. Ieşita din casă, doua spirite amice o întâlniră şi disparură împreuna în aer.
Revenită în stare normală, în loc de tânăra şi frumoasa formă pe care o văzusem dispărând, vedeam cadavrul neînsufleţit, rece, cristalida de unde fluturele zburase…La moarte, trupul vizibil devine inert (lipsit de activitate, mişcare) şi inconştient, iar eul invizibil, pleacă şi continuă a vieţui în lumea spirituală…”
- Fragment preluat din cartea “Sufletul la judecată”- Protos. Nicodim Mândiţă