Să străluceşti ca un soare

Mă întreb: Câţi dintre noi simt că strălucesc ca un soare? Nu mă refer la realizările personale, la succesul material de orice fel ci la acea stare de spirit în care simţi că străluceşti, că te “arăţi” lumii aşa cum eşti tu, cel adevărat, cel viu, esenţa ta divină. Starea în care funcţionezi la capacitate maximă, dai tot ceea ce poţi, fără reţineri, restricţii, starea în care nu te cruţi, nu îţi menajezi efortul şi energia când creezi ceva, când nu-ţi este teamă decât de conştiinţa ta şi de tine, când nu primeşti decât lumină şi frumos şi generezi în jur doar lumină şi frumos.

Sunt persoane care au gustat această stare şi probabil sunt persoane care reuşesc să o şi menţină. Şi chiar strălucesc. Aceştia sunt oamenii liberi. Restul sunt cei care vor şi încearcă să devină liberi. Mulţi ating starea dar o pierd din pricina unui gând care vibrează în dezacord cu frumosul şi apoi, încearcă din răsputeri să revină în punctul de graţie.

Când străluceşti ca soarele, nimic murdar şi fals nu reuşeşte să se strecoare în planurile tale. Nu are loc, se autoelimină.  Eşti ca o oglindă în care cei urâţi se văd aşa cum sunt, eşti ca o suprafaţă care respinge săgeţile dar emană căldură sufletească şi gînduri bune.

Cine vrea să strălucească? Eu da. Şi oare ce ne împiedică să o facem? Cred că pe fiecare în parte, altceva…

Leave a Reply